Barca

Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre ţipetele pescăruşilor,
prin valurile de ceaţă,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar feţele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ştampilate pe cartea lui de vizită:
conştiinţă, ambiţie şi, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alţii.
Era acum mulţumit să stea aşa,
culcat printre umbrele familiei
în căuşul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârşit.
Pace! Pace!
Legănare în braţele Infinitului!

Ca şi cum nu mai conta
care este drumul către casă,
ca şi cum n-ar mai fi ştiut
cât de mult a iubit pământul,
el dorea să rămână acolo pentru totdeuna.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!