Cântecul melcilor care merg la înmormântare
La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci prin toamne
Au cochiliile cernite
Și panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârșit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii ( erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscați acana
Când soarele iată apare
Și spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreți să stați jos
Luați și o halbă de bere
Dacă așa v-ați decis
Și luați de vă face plăcere
Și-un autocar spre Paris.
O să vedeți toată țara,
Dar doliul lăsați-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristețe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveștile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguțe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viața
Și tocmai atunci animalele
Și iarba și pomii cei falnici
Cântară să-ți spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă și greieri și sori
Și toți se-mbătară năpraznic
Și toți erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleșiți de emoții,
Ferice cu pasul ușor
Și cum cam băuseră bere
Uitați cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijește acum
poezie de Jacques Prevert, traducere de Octavian Soviany
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre toamnă
- poezii despre muzică
- poezii despre frunze
- poezii despre doliu
- poezii despre Soare
- poezii despre țări
- poezii despre zoologie
- poezii despre viață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.