Se întinde o vale...

Se întinde-o vale de ispite
Şi-un prag înalt de poticnire
În calea inimii împietrite
Şi-a "orbilor", cu rea voire,
Ce au "vederi" închipuite,
Purtând în loc de "înnoire"
Doar "calităţi" nepotrivite...

Şi cei mai mulţi cad zmei robiţi
Să poarte osânda după Lege!
Deşi-au fost smulşi şi dezrobiţi
Din mâna celui fărdelege,
Răscumpăraţi şi preţuiţi
La preţul Celui mai Sfânt Rege,
Din nou se lasă înlănţuiţi...

Dar zeci de mii de orbi să fie
Înşiraţi pe drumul morţii,
Unul numai să-şi revie
Şi vor fi salvaţi cu toţii!
Căci Hristos, Calea cea vie
S-a jertfit să schimbe sorţii
"Orbilor" pentru vecie.

De drumul negurii carnale
Pe care mergi neîntemeiat,
S-a apropiat a vieţii Cale,
Cu har divin te-a mângâiat
Şi paşii ţi-a păzit în Vale,
Fiindcă te vrea străluminat
La umbra aripilor Sale!

Pe drumu sumbru-al vieţii tale,
Din naştere întunecat
Lumina A răsărit în Vale
Să-ţi fie "ochiul" vindecat...
Dar tu doreşti această Cale?
Accepţi un umblet luminat,
Cu vederi noi şi verticale?

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har, Trezire şi veghere
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!