Renastere
Îmi trec degetele prin grămada de grâu,
semințele îmi pătrund în tălpi și în sânge,
pământul vrea să-mi vorbească,
semințele își împing pulsațiile
în palmele mele, în gândurile mele:
prezicere răsărită din istorie
din toate unghiurile mă cuprinzi,
asist la propria-mi renaștere?!
Totul e galben, e primitor, se învârtește,
înrădăcinate fântâni opresc
colții tractoarelor
și împânzesc aerul cu aroma pământului
păsările împletesc triluri roșii,
mânjii pământului, flămânzi de visare, tresar.
Zburdați, stăpâni ai lui Cronos,
în palmele voastre soarele zâmbește,
voi, cei ce priviți ștrengărește
florile din margini de trotuare,
stivele cu sucuri și cireșe,
timbrați cu cerneală simpatică
așteptând momentul identificării
cu visul de-o lume al părinților.
poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre tractoare
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
- poezii despre păsări
- poezii despre istorie
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.