Fiori de vis,de flori,de gand

retras în gând, eu ţip la tine
şi mă dezleg din grei fiori,
mă-ndrept spre nori cu colţuri fine
şi îi pândesc pe călători...

din colţ de piatră-mi sufli-n gând
cu mii de lacrimi albăstrii,
şi-n minte-mi umblă negrul vânt
ce-mi spune că tu nu mai vii.

plăcut miros de apă verde
în gând inunzi corp de minune
şi cine te mai poate crede
sau cine-ţi va mai da un nume...

aer de foc, în foc să piară,
apă de ceai în flori să moară,
şi-n ceasul fix, din ce răsare...
acum să se numească floare!

petală-n braţ de domnişoară
să se desprindă din visare
cu pasu'-n sunet de vioară
să rătăcească pe cărare...
..........................
şi eu pândesc pe călători...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!