Sonet 114
De la-nceputul lumilor te ține,
Purtându-mi legământul, ca un zeu
Dizgrațiat, spre Hades, pieptul meu,
Prin râuri de sudoare și suspine
Și ferecat sub ceruri opaline
În chingile-amintirii Prometeu,
Îmi ciugulesc regretele mereu
Din dorul care-mi fumegă în vine.
Cu palmele, nainte de maree,
Sub faldurile stâncilor, îmi țip
Destinul frânt al dragostei, femeie,
Cu trupul de sirenă și un chip
De Afrodită, într-o epopee,
Nebun si orb, de-a pururi, pe nisip.
sonet de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stânci
- poezii despre râuri
- poezii despre nisip
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- poezii despre femei
- poezii despre dor
- poezii despre Prometeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.