Floarea amintirii

şi sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
şi zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopţi adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne şi de veri
de tot ce ne desparte şi-i dincolo de ieri
şi-i dincolo de toate, de viscole şi ploi
şi flux de derivate cu noi şi fără noi
ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea
să nu-ţi mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale şoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte şi cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt şi nori
e început de toamna de ceţuri şi de brume
îţi scriu frumoasă doamnă - tristeţe fără nume
o ultimă poezie, aşa o vreau să fie
ca ultima poezie -nici moartă şi nici vie
în ea băgai sumburul intorcoiat cu rime
scoţînd din ea murmurul tristeţei ca la nimeni
cu ea la despărţire încerc să pun zăvorul
la uşile iubirii închise cu piciorul
e toamna iar iubito, simţiri se agravează
(cu terra incognita perfect se mai rimează)
cu ce rimează oare o simplă despărţire-
din vise zmulgi o floare şi-o ştergi din amintire...

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!