Amprente

Poem
Oameni mari şi învăţaţi
Au trecut pe acest pământ
Generali şi împăraţi
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar şi neamuri şi popoare
Şi atîţia le-au adus
Bogăţii şi închinare

Însă viaţa şi-au sfârşit
Şi s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Şi-au căzut toţi în uitare

Dar istoria ne-nvaţă
Şi cultura despre ei
C-au avut şi ei viaţă
Odată cu adânc temei

Alexandru şi Napoleon
Împăraţi de seamă ai lumii
Toţi s-au dus pe-al morţii ton
Lăsând loc deşărtăciunii

Goethe Schiller şi Petrarca
Epicur Spinoza şi Traian
Şi-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învăţătură
Prea puţin preţ azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preţ pe om — pe cinste
Şi deşi-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învăţătură
Se pune în aplicare
De atâţia prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâţi şi azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Şi ce-a spus Hristos Mesia
Iată şi azi se trăieşte
De cei ce vor veşnicia
Şi-Evanghelia îi creşte

Nimeni nu-şi cată salvarea
În a lumii-nvăţătură
Viaţa veşnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învăţaţi ai lumii
Nimenea nu a promis
Viaţă veşnică la unii
Şi intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veşnicia
Celui care aici jos
Ţine-n sine omenia

Şi caută cinstea şi iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârşirea
Şi-având drept la mântuire

Vedeţi azi cum se-mplineşte
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbeşte
Şi ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăşi
Dar viaţa cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nţelepciunea
Amprenta să şi o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Şi-şi amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci ştiinţa va-nflori
Şi păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieşete
Viaţa aşa cum i s-a dat
Ci ştiinţa-şi risipeşte
În tot ce este păcat

Unde ştiinţa e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Şi nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar şi pudoarea
Şi ruşinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este ţintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viaţa sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curaţi şi sfinţi
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduţi
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideţi dar în curăţie
Viaţa nouă s-o trăim
Privind înspre veşnicie
Ai Lui Isus—toţi să fim

Numai El e Adevărul
Şi ştiinţa cea profundă
El ne este aici ţelul
Ce-n lumină ne inundă

Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Şi ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!