Pene de cuvinte
alfabetul lui septembrie
mi-a încins mâinile
păianjeni cu zaț de linii
în cercul unei frunze
gând ruginit
de unde atâta toamnă prin păr
mă strângi între două degete cu ultimele
reboot/uri sărut înghețat
foșnind între două răsuflări
pe un clopot de umbră
ne întâlnim la primăvară
mă duc să tomnez
să scriu pe zăpadă frunze
cu cerneală veștedă
triluri de culori
singuratice
ascund
în căușul palmelor
clipele tale
voi da zborului
ultima rugăciune
să-mi vii, să nu-mi vii
nici nu știu
ce mă liniștește mai tare
visul protocolar
al despărțirilor în sânge
ori geana plecată
cu un ochi
într-o depărtare eternă
privirile rod
muchiile tăcerilor crengi asfințite
sub streașina visurilor
gonite frisoane de bucurie
aduc plumbul către colțul gurii
mă nasc
la rece
zilele astea
un calm de aripi
furtuna ne paște
veninul
ne separăm o dată eu, odată tu
niciodată n-am găsit
miezul sincron al adevărului
veneai
pe un bob de vin
să-mi curgi pe încheieturi
ploile
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.