Crez

Când gândirea înlocuieşte viaţa
şi poezia este modul superior al comunicării,
când iubeşti esenţa tăcută a vieţii
consemnată de cuvinte consumate în scris,
când poţi sacrifica pentru autenticitate confortul
şi pentru expresivitate ideea,
îţi reprimi tentaţia de a aspira la glorie
căci poţi degrada teribil achiziţia lumii moderne:
spiritualitatea.
Rătăcirea spiritualităţii e transferul de adevăr
ce duce la pierderea identităţii,
obsesiile prezentului sunt mai puternice
decât dramaticele probleme ale trecutului
care provoacă mustrări de conştiinţă.
Prin acceptare se consumă moda,
iar succesul este boala ei mortală.
Complexitatea vieţii este o axiomă
cu hotarul indecis între
dăruirea pentru o cauză
şi ambiţia puterii
dintre efectele pozitive şi negative ale unui fapt.
Când domină şovăiala, ia proporţii aiureala,
o lungă ezitare provoacă disperare,
o cruntă ironizare
e pretextul evitării cu îndemânare
a unui tic cu puternice valenţe de rememorare
ale unui prezent convenţional:
nu poţi să pierzi ce n-ai avut!
E mireasma efemeră lăsată în vânt
de colbul în care s-au întipărit nişte paşi
pe care-ai vrea să-i descoperi,
dar urmele se regăsesc doar în amintiri vagi,
depozitate în conştiinţe incapabile să reţină exact
profiluri şi întâmplări.
Incertitudinea profilului moral şi psihologic
reconstituit din perspective,
trăind prin amintirile celorlalţi,
e un prilej de a încerca refacerea din rememorări
a adevărului despre subtilitatea polemică
a tezei fundamental umane
în care clişeele caricaturale
par verosimile în negativitatea lor absolută.
Expresiei fondului îi e necesară asimilarea perfectă.
Prins cu uşa evenimentelor,
ţi-e teamă de tine însuţi,
căci trăieşti prin amintirile celorlalţi
şi te reconstitui din perspective.
Iar sărbătoarea ta
ia proporţiile unui banchet oficial:
cum poţi să pierzi ce n-ai avut?

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!