Iarna
Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald și amărui
Zgreapțănă la ușă-un câine
Să-și primească partea lui
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfășoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nas
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vaci
- poezii despre tată
- poezii despre pâine
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ninsoare
- poezii despre mustață
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.