Învață să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)
nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
și nici
ultimele îmbrățișări
știu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a șoptit
întoarce-te în lumină și
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
și vei fi tu însuți
așa e
când răsare soarele
în orașul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.