Fel de sfârșit
Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuși,
cum se trage în sine însuși cornul de melc
și ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuși
și ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deși urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre prietenie
- poezii despre devenire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre copaci
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.