În pahare mari de aer

A-ncetat să bată vântul
Însă picurii de ploaie
Iar inundă acum pământul
Şi pe frunze le îndoaie

Murmurul din nou subtil
Din atâtea picături
Se confundă c-un umil
Strigăt fin peste Rupturi

Şi se aud treptat pe afară
Iar acum pe trotuar
Copiii ce-ncep s-apară
De ploaie nu au habar

A-nlemnit parcă natura
Nicio frunză nu clipeşte
Nu-şi mai schimbă iar alura
Ci pe braţe te primeşte

În pahare mari de aer
Vântul a încremenit
Ridicând al vieţii caer
Într-un mod desăvârşit

Viaţa este un heleşteu
De cuvinte şi de paşi
Pe care instantaneu
Iar o vezi în copilaşi

Cine este azi viaţa
Numai bunul Dumnezeu
El ne spală-n rouă faţa
Noi să fim poporul Său

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!