Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

3.

Dă-i omului pâine, îţi cere carne,
Dă-i carne, îţi cere haine,
Dă-i haine, îţi cere trupul,
Dă-i trupul, îţi cere sufletul,
Ei, aici este o problemă.
De nu cunoşti drumul, caută o scuză.
Primim exact ceea ce dăm.
Educaţia este tot ce păstrăm.
Şoimul lovit de o săgeată,
pană de şoim reajustată.

4.

Eu am iubit o gâză mică,
visa frumos ca o furnică,
dar ea era, Ioanelor,
Din neamul scorpioanelor,
Au fugărit-o pentru desfrâu
La malul celui vestit râu
Ce-i zice Baby-Babilon,
Dar, fraţilor, nu-i de bonton
Să facem glume, e Afrodita,
Fermecătoare precum Perdita,
E eroină şi are o splină
De care nimeni nu are vină.
Vorbeşte-n zece limbi odată,
Savanţii lumii o tot caută,
Dar ea acum este ascunsă
În mănăstire, este tunsă,
Se roagă, Doamne, fie-ţi milă,
A fost cândva şi ea copilă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!