Veșnicie, dulce iluzie
De nu vine nemurirea sub teiul cel bogat
unde pasărea de aur și-a făcut cuib curat,
de teamă mă voi ascunde într-un colț de lume
unde nici moarte nu va putea să mă dărâme.
Voi construi de la zero un mare imperiu
clădit pe cinste și prețios frumos,
străin de orice lege a vechii lumi
unde oameni nu pot trăi decât cu stăpâni.
Dacă am un soare deasupra capului azi
și-ntins în iarba îl pot privi în voie,
la ce-mi trebuie aur și pietre rare
când a trăi în mine mi-e singura nevoie?
Tâlharii acoperiți cu straie aurite
mână cârdul impresionant de vite
ce se sperie de la o simplă vorbă
că Dumnezeu e în cer și viața-i probă.
Și pe mine întâmplarea m-a adus aici
în viața mea ce are un singur stăpân,
inima curată ce tot timpu-mi vorbește
și mă ajută să aleg ce-i rău sau bun.
Să cred în alte forțe nu-i bine,
de la început mă aplec în jug
și văd că nimic nu se schimbă,
toate-s noi ca la început.
Dacă totul nu-i decât nebunie
și iluzie în propria mea minte,
râuri de aur ce-și sapă-nainte
în inimile voastre frumoase morminte?
Mă cuprinde, uneori, o mare teamă
văzându-i pe cei dragi cum se sting,
morții mei sunt cei mai morți,
neputând să-i strig sau să-i ating.
Ce rămâne după noi nu contează,
de ești tâlhar sau om cinstit,
moartea are o singură balanță
cu greutate de neclintit.
poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viață
- poezii despre inimă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre curățenie
- poezii despre aur
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre tei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.