Sens
auzeam ecoul vocii Tale
subterfugiu de salvare ce refuză mândru trecerea
și revoltă sensibilitatea
îndârjind-o
să treacă dincolo de zidurile reci ale preajmei
pe lângă frenetice umbre înglobate în unele
tremurătoare în același praf
cald mângâind tălpile
am ascultat ecoul vocii Tale albe
un fel de eu
plăsmuit pur de mintea mea
melodios în vocea Ta
pe care nu l-aș mai lăsa să plece
chiar de-aș înfrunta umilința de a nu-l pierde mințindu-mă
Tu prefăcându-Te că nu știi că pricep aceste toate
cu mândria Ta de tânăr nemuritor oprit la porțile cetății
și voce lămuritoare
vorbind fiecărei flori reîncarnată în mineral
ascult vocea Ta
cu sângele în care se zbate o primă dimineață
și scriu acum cu vocea Ta
tămăduitoare de eu
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre mândrie
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sânge
- poezii despre salvare
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre revoltă
- poezii despre flori
- poezii despre dimineață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.