Primăvara-n crâng
Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ține primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l știi
Cu dragostile fumurii.
De iarbă crudă și de lut
Mi s-a făcut dor neștiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.
Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub fața mea,
Îndepărtate țări și ape
Veneau din toate, mai aproape.
Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.
De sub culcate ierburi, iată,
Dă zvon țărâna zbuciumată,
Tovarăși mulți, în marșuri grele,
Din țări cu scrâșnet de zăbrele.
Cu fața-n iarbă, la pământ,
Mă ține crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l știi
Unde-așteptam demult să-mi vii,
Ci crângul tot unde ne-ncape
Și dor, și pasăre, și ape,
Nu primăvara ta și-a mea,
Mai firavă ca lacrima,
Ci cântul larg ce ne-nfășoară
Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui și-a lunii
Cu toată primăvara lumii.
poezie clasică de Maria Banuș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre vioară
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre păsări
- poezii despre primăvară
- poezii despre negru
- poezii despre muzică
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.