Misterele nopţii

Când umbrele serii coboară uşor
şi noaptea în zvon se preface,
a zilei căldură, ca pasărea-n zbor,
dispare ca norul ce tace.
Ce forfotă moare prin lunci şi zăvoi,
izvorul se-opreşte şi zace
de dorul că zarva s-o pierde-n puhoi
şi totu-n tăcere s-o face.

Îndată se-aude un cor de brotaci
şi liniştea nopţii o curmă,
se-ntrec la cântare ca nişte ortaci
cu graba ce-i mână din urmă,
iar greierii, mari pişicheri îndrăzneţi,
viorile îşi acordează,
prin iarbă ei sunt cei mai buni cântăreţi
şi tot simfonie brodează.

Mii felinare licuricii aprind,
feerică noapte de vară,
nostalgice clipe de dor mă cuprind
şi-aş vrea să mă-ntorc iar la ţară.
Ca păsări ce sunete stranii mai scot
şi-n noapte îşi cheamă perechea,
atât de cuprins de mister mă socot
de tot ce-mi vrăjeşte urechea.

Iar falnica Lună, mister necuprins,
îmi toarnă în suflet doar pace,
c-un zâmbet târziu, jinduind necuprins,
la tine curând m-oi întoarce.
Că suflete tandre ca ale noastre
nicicând pe Pământ nu s-or naşte,
Luceferi ce zboară ca nişte astre
luci-vor ca-n ziua de Paşte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!