Lumea ca o carte
Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Și eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munți, dealuri
Și mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Și nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Și lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuși Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre trenuri
- poezii despre stânci
- poezii despre religie
- poezii despre munți
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
- poezii despre frumusețe
- poezii despre cărți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.