Sez
Șez pe-un taburet fragil... îmi agăț ochii de-o țintă,
Dar... mai mult mă uit cu gândul și îmi las capul în palme.
Parcă tot ce mișcă-n lume, s-a oprit... legat de-o bintă,
Liniști grele sparg timpane, nu-s urări și nici sudalme.
Vremea-i slută... taciturnă, țărna zace pistruiată,
Ici și colo... câte-un petec... de zăpadă adormită.
Orătănii zgribulite... nu mai fac ouă-n poiată,
Gardul încă hibernează, poarta stă, e-ncremenită.
Nu răzbate măcar... izul... de măligă învârtită,
Făcălețu-i lângă vatră, bleg, nepăsător și nud.
Grinda nu mai are șuncă și cămara-i împietrită,
Amorțeala-i peste toate, ăsta-i adevărul crud.
Mi-a înțepenit mijlocul, ochii dau să mi se-nchidă,
Doare pacea asta multă, nu-i nici urmă de gâlceavă.
Mi se-nfiripă un vis... despre-o coaptă palachidă,
Vântul bate și-mi trezește... o trăire prea hulpavă.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre urări
- poezii despre somn
- poezii despre pace
- poezii despre ochi
- poezii despre nuditate
- poezii despre hibernare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.