Toate aparatele de fotografiat sunt stricate
M-a sunat să-mi spună
că va muri în curând,
nu înțeleg de ce tocmai pe mine.
O altă zi, un alt apel telefonic banal,
aceleași țigări, același ceai...
Nu am reușit să-mi pierd optimismul încă.
În stația de autobuz nu e azi nimeni,
ceața coboară ușor peste oraș,
fabrica funcționează la capacitate maximă,
toți sunt fericiți
dorm într-un pat cald,
au un loc în autobuz
cu puțin noroc poate se vor bucura
și de pensie.
Gina de la etajul trei
a rămas iarăși gravidă,
Dumnezeu iubește proștii
și insectele dăunătoare.
Bani sunt, dar nu pentru noi,
lăcustele atacă recoltele bogate,
un bun exemplu și pentru oameni.
Aceeași supă la plic
mănânc cu gândul la specialitățile franțuzești.
Cu telecomanda în mână suntem puternici,
suntem liberi să alegem ce plătim,
doar că otrava costă cam mult.
Același apel, același ceai,
o nouă și neschimbată zi...
Dulapul se închide și se deschide,
hainele miros a solvent,
dar cui îi pasă?
La final poți alerga gol pe bulevard,
oricum nu va mai fi nimeni să te vadă.
poezie de George Cătălin Cudalbu (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre mâncare
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre recoltă
- poezii despre prostie
- poezii despre prezent
- poezii despre plată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.