Glossă de schimbare

Trec nori cenuşii pe sălbatice ape
Pământul, sub umbre deodat' s-a-ngropat,
Vin cioclii de friguri în suflet să sape,
Să caute visul uitat pe asfalt.
Trec gânduri-tornade sub platoşa minţii
Să spulbere taine şi lacrimi şi ploi,
Dar biochimia preschimbă arginţiii
În limbi de tăcere, în scrum şi-n noroi.

Trec nori cenuşii pe sălbatice ape,
Se iscă furtuna, din cer se cobor
Pe rând, în săgeţi de lumină, în noapte,
Ciorchinii de temeri în negru sobor.
E pleoapa cohortă de gânduri sinistre,
Se-aude de crime, de răni şi dureri,
Iubirea şi viaţa de-acum sunt doar vise,
S-au dus precum umbra trecutului ieri.

Pământul, sub umbre deodat' s-a-ngropat,
Sub temeri şi pleoape-mpietrite de zgură.
În lumea din jur, chiar şi-n noi s-a-nnoptat.
Atomii iubirii se scaldă în ură...
E tocul speranţei înfipt prea adânc.
Şi câtă tăcere-i în pânza de smoală!
Sub cumpăna roasă de carii, mai plâng
Bătrânii sortiţi, în istorii să doară.

Vin cioclii de friguri în suflet să sape.
Murim repetat aici, pe pământ
e-atâta-ntuneric în noi şi e noapte,
Că zorii de ziuă ne prind tremurând.
Prin noi se împarte lumina în două
Şi timpul în timpuri decade total,
Morminte se scaldă în boabe de rouă,
Deschisă-i cărarea spre vechiul portal.

Să caute visul uitat pe asfalt,
În voci condamnate, amar-erezie,
Să-şi plângă trecutul etern cenzurat,
Nici unul dintr-ânşii nu vor să mai ştie.
Tornada-n tăcere, îi soarbe-n adânc,
Uitarea de sine, priviţi, se propagă!
Devin sacrificiu şi sufăr şi plâng,
Un leggo ce leagă o lume întreagă.

Trec gânduri – tornade sub platoşa minţii,
Înjunghie taina cu săbii de jar,
Mă dor în adâncuri, de doruri, părinţii,
Sclipiri de iubire şi sclipiri de amnar.
Veniţi criminali de iubire, la luptă!
N-am arme feroce, nici sânge pe tălpi,
Doar sufletul singur, numai el vă înfruntă...
Oh, cioclii durerii la suflet miopi!

Să spulbere taine şi lacrimi şi ploi,
Să crească morminte în stearpă utare,
Meniţi să existe, sunt cioclii din noi,
În gânuri, mereu pregătiţi de-ngropare.
Aici nu-s spitale, nu-i nici tribunal.
Dreptatea, cu cordul plesnit, se mai zbate,
Carnagiul tăcerii ucide-n aval
Şi drumul spre viaţă şi drumul spre moarte.

Dar biochimia preschimbă arginţii,
Şi frânge pământul în cioburi de vis.
Vedeţi?! Ca pe-o rană ne-aşteaptă părinţii!
Concentrice cercuri în noi s-au descris.
Plecaţi-vă fruntea, tăcut, la altare,
Puneţi în osoare uitatele cruci!
Tăcerea şi ura, minciuna, te doare,
Uitat trecător ce zadarnic te duci...

În limbi de tăcere, în scrum şi-n noroi,
În mâini noduroase bătând pe la uşă,
Se schimbă iubirea şi viaţa din noi...
Alchimic, rămânem un pumn de cenuşă.
Se sfarmă artere şi curge venin.
Pierdutelor clipe uitate-n clepsidră
Le suntem datori şi-n tăceri suferim,
Bat clopote-inimi la tâmpla aridă.

În limbi de tăcere, în scrum şi-n noroi...
Dar biochimia îşi schimbă arginţii,
Să spulbere taine şi lacrimi şi ploi,
Trec gânduri-tornade sub platoşa minţii.
Să caute visul uitat pe asfalt,
Vin cioclii, de friguri, în suflet să sape,
Pământul, sub ape de-odat' s-a-ngroat...
Trec nori cenuşii pe sălbatice ape...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!