Șuvițe blonde
Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt și zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.
E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeași și-n arșiță, în ger.
Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-și ascundă un zbor
De aripă, în rană, amețită bucolic.
Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-și din timp, ce va curge, pierdut
Și doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neștiut.
E atâta sublim câteodată în tăcere
Și atât diafan în timida candoare,
Ce mișc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...
E poate speranța, că-n dor nu se moare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre păr blond
- poezii despre inocență
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre moarte
- poezii despre melancolie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.