Îmbătrânim tăcut
Și-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Și ca un jar în zări ne risipim.
Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.
Dar a fi prunc în suflet e un țel
Un punct lucind pe-al vieții carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.
Clepsidra un hotar de veșnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l știe numai Dumnezeu.
Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Și-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminți pornim spre alte veșnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre copilărie
- poezii despre bebeluși
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.