Pe ţărm

La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el şi eu, călcând aproape.

El flirtează cu-o graţie lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează faţa – bibelou pe etajeră.

Pentru el dragostea-i o artă, un meşteşug anume;
Aşa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune

O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu eşti ce caut, bun rămas."

Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopţii, subversiv
Urmăresc ocultaţiile farului peste mare,
Trecând din roşu-n alb, alternativ.

Râsul îmi răsună scrâşnit şi straniu în ureche,
De parcă-aş fi cineva care-abia trezit din somn
Nu-şi recunoaşte sunetele proprii, nepereche.

Dar dacă-un ton din vocea mea l-ar face să-înţeleagă
Că vorbele-mi ironice conţin o fraudă imensă?
Că buzele care râd pot tremura albe, fără vlagă?

Dacă mi-aş pierde puterea de-a minţi,
Iar el şi-ar auzi numele cântat-strigat de mine
Într-o şoaptă stinsă,-într-un oftat frânt – şi...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!