Privirea ta de înger

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!