Speranță albă
În nostalgia iernii devin o visătoare,
M-alintă fulgii albi ce se aștern pe tâmplă
Când mă ating, vreau să le dau culoare
Să înțeleg neînțelesul, a tot ce se întâmplă.
Ninsoarea îmi dezgheață iarași dorul,
Noian de vise îmi îmbracă-n alb imaculat
Clipele frumoase, ce-au fost vieții fuiorul
În plete mi le prinde, ca fulgul așteptat.
Pământul ia căldura plapumei de nea,
În strălucirea-i să renască dorința amorțită,
Visez un vis frumos, e doar iubirea mea
Ce-a fost și nu mai este, e-n cer pecetluita.
De-am căutat iubirea în orice anotimp,
Iubirea să o gust, să-i dau fior, culoare
Aștept iarna să vină, aștarnă albul nimb
Căldura-i să o simt din recea ei candoare.
Pe broderia rece a florilor de gheață
Să pot, să scriu cu inima poeme de iubire,
S-alerg printre nămeți cu zâmbetul pe față
Iradiind în jurul meu căldură, fericire.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre visare
- poezii despre iubire
- poezii despre iarnă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.