Cântecul dricarului (I)
Toate care au viață trebuie să aibă o moarte;
un sfârșit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puțin.
Aseară eram la fel cu ceilalți oameni;
în această dimineață sunt înrolat pe lista morților.
Când sufletul și respirația sunt spulberate, unde se duc?
de ce forma se risipește și este încredințată golului din lemn?
Băiețelul meu, plângând, își caută tatăl;
prietenii apropiați mă regretă și jelesc.
Acum când nu mai știu nimic despre pagubă și câștig;
cum aș putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va ști dacă-am trăit în onoare sau în rușine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!
poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rușine
- poezii despre prietenie
- poezii despre pagubă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.