Pe când mă bărbieresc
tu ești salvarea mea, ești miliția mea, ești pompierii mei,
tu ești odorul meu, deodorantul meu, parfumul meu cu pompiță,
tu ești submarinul meu nuclear
ești casa scânteii dizolvată în nori.
ești luceafărul meu, ești festivalul meu, scala mea,
ai atâta farmec, chanel, coty și emotion,
ai atâta helena rubinstein în privire, atâta donna summer în voce
ești piața amzei răvășită de vânt.
ah, domnișoară, ba nu, profesoară!
deloc domnișoară, dar tovarășa profesoară!
ce-ți face școala de tip nou din pantelimon
cu chioșcul de covrigi și napolitanele "stadion"?
copiii spui că sunt drăguți, te iubesc,
(băieții dintr-a opta poate dincolo de firesc)
și tu îi iubești
și le spui conjugări și povești,
să-și pună panglicuțele și să aducă maculatură...
pas cu pas facilitezi accesul lor la cultură!
tu ești speranția mea, ești sofia mea deznădejde,
tu ești femeia cu nume de recamier,
ne potriveam ca sacul și vanzetti, ca isac și petică,
eram ca turcul și revolver-ul, ca tătarul și abbey road.
ascultându-te, îți uitam șoldurile balansându-se ecosez
și începeam să visez:
mă gândeam ce n-aș fi dat altcândva
să fiu până și ultimul țigănuș dintr-o clasă de-a ta,
cel mai nespălat, cel mai golan, să-mi fii dirigintă...
mi-aș fi dat pe păr cu ulei de nucă și terebintă,
m-aș fi sprayat cu briantină și fixative
și aș fi purtat un lănțug de argint pe coastele costelive.
tu ești caprițul meu, căprița mea, capri-ul meu scufundat,
tu ești grădina zoologică în cizme de antilopă,
tu ești magazinul cocor lopătând spre țările calde,
ești bulevardul magheru îngropat sub zăpezi.
amorul nostru a fost ca o bomboană învelită în staiol:
dulce dar ceva scârțâia foarte tare...
ne depărtăm, în curând tu vei fi tovarășa directoare
și, cine știe, poate chiar tovarășa inspectoare.
elevii tăi, pe care-i înveți și-i îndrepți
se vor face din zi în zi mai deștepți
până vor ajunge asemeni cu zeii.
numai eu, în colțul viu, voi mai consola cimpanzeii,
eu, repetentul clasei, copilul cu coadă,
mormăind în banca neroadă
un cântecel
pe care-l știe numai el...
tu ești ultima thule cu genunchiere de cartiere peste rotule,
tu ești asemenea lizei minelli cu excepția plafonierei și pardoselii,
tu ești o gagică aproape dulce
pe care-o ajut să se dezbrace și să se culce
cu acest cântecel pe care mi-l șoptesc
pe când mă bărbieresc.
poezie de Mircea Cărtărescu din Totul (1985)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre copilărie
- poezii despre țări
- poezii despre învățătură
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre școală
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zoologie
- poezii despre vânt
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.