Sunt... călătoare...
Sunt călătoare și mereu mă pierd
În veșnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roșu, trandafirii;
Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale și cuvinte;
Pe cărarea nopților târzii...
Îmbrățișând luceafărul, cuminte.
Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopțile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârșite clipe.
Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!
Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.
Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!
Sunt călătoare-n trecut, prezent și viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!
Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!
Sunt, am fost și voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colțul inimii... și-n gând.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre trandafiri
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre dor
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.