Semn al cunoaşterii de sine

Dedic aceste rânduri omului simplu şi fain Grigore Leşe.

tăcut şi nud o vreme-am străbătut cărări pierdute-n uitare,
am răscolit păduri scrijelind în lemnul alb chip de iele,
(dintr-o nefirească dorinţă de identificare şi definire a iubirii mele)
în scorburi găujoase am răsădit cenuşa sufletului pustiit,
şi visele le-am atârnat pe ram cât mai sus,
sus în bătaie de vânt, înşiruite înmiit...

când mâinile au prins miros de-împreunare,
şi-n scurtul timp rămas capătă profil de lumânare-

binecuvântează mamă pruncul din mine,
dar mai cu samă, luminează-mi drumul spre cunoaşterea de sine...

tu,
ştii mamă dorinţa-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu,
când prunc fiind,
am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului
câteun boţ de lut sub formă de Eu,
mai apoi,
când lutul deveni vâscos,
alunecos doar printre cuvinte,
boţul de lut l-am umezit în roua iubirilor trecute, tăcute şi nerostite-
nerostite de teama cuvintelor ce ar fi putut să prindă viaţă
la fiecare zâmbet împietrit pe faţă,
la fiecare sărut-mut,
la fiecare păcat ieşit din tipare,
la fiecare simplă chemare a sentimentului răstignit pe altare...

binecuvântează mamă pruncul din mine,
cât încă mai sunt părtaş cunoaşterii de sine...

vezi mamă,
mâinile-mi miros a-împreunare,
şi-n scurt timp vor prinde contur de lumânare...
încet, încet,
încet se stinge pruncul din mine...
să fie şi acesta un semn al cunoaşterii de sine?

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Votează! | Copiază!