Autognoscism
Dacă mă port, de când mă știu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alții spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!
Și dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aș trage,
De ce și ceilalți, tot la fel, nu-și recunosc util
Și tocmai când știut se-adună știutele-s mai drage...
La rându-le-și reneagă seamăn, uitând de ei... abil!
E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezența
-la cei ce-au adunat și știință și practici stăpânesc-
Și dați de-o parte, ca apoi să le invoce absența...
Ipocrizia moștenită, de toți, un rău... obștesc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre știință, poezii despre sfârșit, poezii despre moștenire sau poezii despre fățărnicie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.