visul
mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheață talpa
mâna amorțită, cuib uitat de stele
limba ține-n frâuri vânturi vineți, grele
ochiul în adâncuri, făină și comoară
burta lăstărește viță neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile și glasuri toate-ngenunchiate
sori palizi, dâre moi aștern în cale
dincolo de cerul veșmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăție
mă amestec urmei sângerii, țărânii
căreia-i eram fiii și-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalță și va recompune
perspectiva vieții altei lumi mai bune
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre stele
- poezii despre roșu
- poezii despre ochi
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.