Ecouri
tot ce memoria sfințește
obiecte, imagini, vibrații
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeție?!) a unui copil grav
în «mime» totuși lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate și urmele
pe hârtie ca niște desene «criptate»
tot ce memoria sfințește
ecouri
efectul nu mai este același, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă și
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfințit?!?
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre degete
- poezii despre pictură
- poezii despre ochi
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre imagine
- poezii despre hârtie
- poezii despre desen
- poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.