Despre moarte, fără exagerare

Ea nu poate gusta o glumă,
nu poate identifica o stea, construi un pod.
Habar n-are despre împletit, minerit, agricultură,
construcţia navelor sau despre cum se fac prăjiturile.

În ceea ce priveşte planificarea zilei noastre de mâine,
are ultimul cuvânt,
care, de altfel, e mereu pe lângă subiect.

Nu este nici măcar în stare să îndeplinească lucruri simple
care ţin de meseria ei:
să sape un mormânt,
să întocmească un sicriu,
să facă ordine în urma ei.

Preocupată exclusiv de a ucide,
îşi îndeplineşte cu grosolonie serviciul,
fără sistem şi fără nici un fel de pricepere –
ca şi cum la fiecare dintre noi ar fi la prima ucidere.

Desigur, are triumfurile ei,
dar să ne amintim de nenumăratele-i înfrângeri,
de tentativele ratate,
de loviturile pe care a tot trebuit să le repete.

Uneori nu este îndeajuns de puternică
pentru a nimeri o muscă-n aer.
Mulţi sunt păianjenii
care i-ar putea da o lecţie-n această privinţă.

Toate acele rădăcini, păstăi negre,
tentacule, solzi, pliscuri,
penaje nupţiale, plus blana pentru iarnă
arată că a rămas în urmă
în ceea ce priveşte profesia – pe care-o face fără plăcere.

Bolile nu o ajută,
iar sprijinul pe care i-l dăm cu războaiele şi cu loviturile de stat
este departe de a fi suficient.

Inimi bat înăuntrul ouălor.
Oasele bebeluşilor cresc.
Seminţele muncesc din greu pentru a deveni firişoare cu frunze,
iar uneori chiar copacii cei mai înalţi se prăbuşesc.

Cine pretinde că moartea-i omnipotentă
devine el însuşi dovada vie
că nu este aşa.

Nu există viaţă
care să nu fie nemuritoare,
chiar pentru un moment.

Moartea
soseşte întotdeauna, exact pentru acel moment, prea târziu.

Degeaba smuceşte clanţa
de la uşa invizibilă –
din clipa când tu eşti aici
nu mai e nimic de făcut.

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!