Glasul sirenei
Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subțiri
Nopți întregi... și marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.
Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânșii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu știe azi vâslașul marea toată că e vie.
Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânți și chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.
Și sirena ce ascunde o femeie și o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieși din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă și eternă ca o zeie.
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre marină
- poezii despre femei
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.