Domnişoară

Stimată domnişoară, sunt îngerul tomnatic,
născut dintr-o beţie a saltului în gol,
port în genunchi sfielnici elan de cal sălbatic
şi vulturii dorinţei, flămânzi, îmi dau ocol.

Priveşte, domnişoară, cum construiesc soldaţii
un pod de bărci legate pe fluviul dintre noi
şi ne întind bucata de pâine evadaţii
din închisoarea clipei ce-apasă pe-amândoi.

Prin vene-mi curge seva podgoriilor apuse,
când mă zbăteam ca leul în cuşca unui vis
şi salahorii pâclei se zguduiau de tuse,
cărând în lăzi de zestre nămolul din abis.

Cum să-mi îndrept aripa cea frântă şi murdară
când plouă-acid pe timpul rămas ca un şantier
înpustiit, pe care doar ciorile coboară
în spasmul cuminţeniei ce strânge ca un fier?

M-am petrecut în falduri, alunec pe lumină
şi simt răcoarea nopţii ca un ogar de soi,
sunt predispus la taină şi fluier peste vină,
usuc pe răni noroiul şi-apoi mă spăl cu ploi.

Mi-aş construi aripe din lemnuri de baladă
şi-aş exploda în jerbe topindu-mă în mit,
ca să mai muşc din mărul ce stă-n curând să cadă
ca un păcat de aur pe sufletu-mi coclit.

Ascultă, domnişoară, cum cântă veşnicia...
În trupul meu de înger tomnatic port scântei.
Sunt cel ce-a fost şi spaima, precum şi bucuria.
Sunt liber, domnişoară. Atâta doar: să vrei.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!