Adaos la delir
Și să cântăm. Ca sabia arcușul
Din gemete să-l tragem, din cucută,
în pași de horă proslăvind urcușul
Spre culmea ca o mumă-a spaimei, mută.
Și sărăciei lustru-i dăm cu plușul,
Ca mortu-n păpușoi să nu mai pută.
Vătaful, responsabil cu căluțul,
Veghează ceata, rezemat de bâtă.
Când poticnirile înseamnă-avânt,
Când cel mai rău înseamnă cel mai sfânt,
Descumpănit strâng pana și transpir
La gândul că degeaba mă mai mir
Și că acest nenorocit cuvânt
E încă un adaos la delir.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărăcie
- poezii despre superlative
- poezii despre spaimă
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre responsabilitate
- poezii despre muzică
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.