Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

Cântec, lebădă străpunsă, sol a harfelor eline,
Strămutat pe mândre prapuri de năierii tăi vikingi
Până adânc în moleşala quintelor manueline,
Alter ego, o! Pantazi, ce atlanticele învingi,

Liniştit rapsod al stelei ninsă în umbra străvezie,
Răsunând ca din legendă, ca din pânzele dintâi,
Liric pur! Închipuirea te petrece în vecie
Drept la racla ta de ape cu atolii căpătâi.

*

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Cupă limpede! eşti numai arta marelui Matei.
Inima rămâne această moartă, între reci feştile
Fumegând pe Curtea Veche, la pangar, într-un bordei,

Nu străina frumuseţe, bunul plac şi veresia,
Însă schimnica împăcată şi făcliile ce ard!
Trupul scade sub velinţe, sufletul e în Rusia,
La un orb mormânt de raze, prins în Cavalerul Guard.

- Ce închide orchideea, ce ne sunt acele Indii
Mările creole unde bântuia piratul Kidd?
Consimţind o plecăciune insulelor biacintii,
Cartea Crailor la fila cea mai turbure o deschid:

Acolò, ca de cutremur saltă slova mateină
Sub lucrarea Corcoduşei, aspra floare de maidan.
În vis mut gabrovenimea cumpăneşte în ruină,
Zveltă, surla Judecăţii lasă o umbră pe cadran.

*

- Dreaptă pravilă, dar zumzet de vestiri răsăritene,
Fiinţa noastră se clădeşte cu scriptura ta, Matei!
Prim şi ultim Caragiali, ca o holdă de antene
Te alegem viu din vântul despletitelor idei.

Iată, arsă în aur roşu şi în a smalţului rigoare
Slava netedă şi rară, stricta glorie, o ţii.
Neamurile iau aminte. Şi pe Crai va să coboare
Greu, cordonul Sfintei Ana al măreţei-împărăţii.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!