Când va veni declinul

Cu mâini învineţite de umblet lung prin ger
Voi reintra în mine când va veni declinul;
Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher,
Firida unde arde c-un foc nestins Divinul.

Şi flăcării voi spune: "Fior al caldei firi,
Joc viu ori şovăielnic de galbenă maramă,
Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri,
Uşoară şi fierbinte văpaie, te destramă;

Redă nemărginirii fugarul tău mister...
Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă,
Prin sure şi înalte pustiuri de eter
Desfăşură pe hăuri o horbotă aprinsă.

Deasupra ta, deasupra haoticului drum,
Cupolele nocturne te-or strejui hieratic;
Iar tu vei fi parfumul lunecător, de-acum,
Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic.

Curând, sub faldul umbrei nu vei mai desluşi
Nici recea Astartee, nici încruntata Gee...
Doar spuza sidefată în depărtare, şi
În preajmă – goana unor năluci opiacee.

Vulturi de flăcări, aştrii spre tine s-or purta.
Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre
Şi bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta
Cum altădată boarea pădurilor terestre.

Respiră, creşti mai vastă... în plasma unde doar
O singură năvală de năzuinţi se-aprinde,
Asemeni unei mare şi lacom protozoar,
Înmugurindu-ţi braţe, în noapte le întinde.

Al tău, al tău, cuprinsul întregului dintâi,
Din negura-Andromedii la sorii din Centaur,
Stăpânitoare, soarbe tot cerul, şi rămâi
Prin marea de funingini năvodul plin cu aur.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!