Arca
În turburatu-mi suflet am construit o arcă
- Informă nălucire de biblic corăbier -,
Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.
E vremea să se-abată mânia lui! O ploaia
De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel.
Corabia aleargă... în negura greoaie,
Corabia se-nclină, și-aleargă fără țel...
Și cel din urmă creștet de munte se cufundă...
- Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat
Din bruma depărtării mă poartă-adânca undă?
S-a coborât pe ape lințoiu-ntunecat.
Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee...
E noapte-n larg... Iar arca te așteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre marină
- poezii despre suflet
- poezii despre munți
- poezii despre gânduri
- poezii despre curcubeu
- poezii despre brumă
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.