Rune
În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viața.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna și-o ține ascunsă pe fața
vrăjită să nu se întoarcă.
Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe țărm
ridici acum brațele peste mare,
o porți subsuori.
Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, știute și neștiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -
și-o duc neajunsă pe creștet.
Subt ceruri mumele-o poartă pe frunte.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre păsări
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre foc
- poezii despre crini
- poezii despre aripi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.