Călugărul bătrân îmi șoptește din prag
Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu șerpii striviți în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei?
Viața mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.
Azi tac aici, și golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aștept în prag răcoarea sfârșitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia țărnă un pumn
și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin.
Botează-mă cu pământ.
Umbra lumii îmi trece peste inimă.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre șerpi
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.