Fluier de os

fluier de os
axă a Lumii
fior al golului făcut să sune
pe trunchiul tău pământul se
învârte
şi stelele pocnind în noapte

la baza ta
trântiţi în iarbă
şi-n inimile lor înfipt
mocanii mioritici tot te mai aud
şi dacă vârful tău
deasupra
se termină undeva
de bună seamă zeii au lăcaş
acolo

şi sorii cum te-nconjoară
din toate părţile deodată
eşti
tu singur ţie însuţi umbră
timp concentrat pe verticală
până la refuz

astru polar în curgere-mpietrită
măduvă aeriană
fântână dezgolită până la izvor
brâu suprapus de sfere
din care numai cercurile au rămas
înalţă-te-n continuarea gurii melc
şi lasă-mă prin tine să respir
şi dincolo de mine-n univers
mi-e dor de puritatea ta
leu mie însumi
mic însumi să rezist topit
cu carnea de prisos de cântece
înnebunind pulverizată
sunet cu sunet să se-audă pe năluca
aceluiaşi prelung şi fraged
fluier alb de os

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!