Se aud tunetele
Tunetele se aud din ce în ce mai tare și mai tare
Câmpenii-adună fânul cu greble agere din lemn de corn
Gata să se spargă-un nor negru se-înclină peste-ogoare
Și toată lumea-n graba mare ridică-un stog enorm
Pentru-adăpost venit dinspre păduri un vânt abate
Peste fâneață stropii care se-înmulțesc devin puhoaie
Un pârâiaș curge-înspre stogul răsturnat pe jumătate
Unde-n miros de fân uscat cosașii stau ca boabele-n păstaie
Iar alții ghemuiți pe sub căruțe se-adăpostesc de ploaie
poezie clasică de John Clare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre păduri, poezii despre ploaie, poezii despre negru, poezii despre lemn sau poezii despre devenire