De zece ani
De zece ani n-am mai auzit privighetoarea,
Eram cu o femeie pe marginea unui râu, în munți,
Și roua se așeza, ca un dar din cer, pe fața noastră, pe iarbă.
De atunci n-am mai auzit privighetoarea,
Trilul acela care tăia noaptea
Ca un pumnal mătăsos și-mi dădea
O copleșitoare suferință. Las deschisă fereastra,
Aștept sub copacii marelui bulevard
Sau în parc, ca și cum cineva mi-ar fi dat
O misterioasă întâlnire.
Orașul respiră ca un plămân uriaș
Și zgomote felurite vin de la depărtare,
Apoi se sting, ca apa care se scurge printre pietre,
Dar nu aud, nu aud privighetoarea,
De zece ani n-am mai auzit-o și sunt trist,
Presimt că nici în noaptea asta nu va veni,
Poate niciodată...
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suferință
- poezii despre râuri
- poezii despre rouă
- poezii despre privighetori
- poezii despre parcuri
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.