Un fel de Prometeu

Ce tăcere insalubră
Mucezeşte împrejur!
Ce schimonosită umbră
Deseneaz-al meu contur!

Dorul meu suflat în aur
Brusc s-a metamorfozat
Într-o mostră de balaur
Ce prea mult a ajunat

Şi înghite peste poate
Gânduri bune de nimic...
Dac-o fi să mi se-arate
Îl lovesc în ombilic.

Ce tristeţe incoloră
Pe pomeţi s-a aşezat!
Ca smochina sicomoră
M-a ultra-estetizat

Parc-aş fi al meu părinte
Promovat de printre ţânci
Care, să se mai alinte,
Ar urca la rai pe brânci.

Orişicât de insipide
Ar fi să mi se cuvină
Saturările avide,
Răbdător m-aşez la cină.

Inodoră clipa trece
Şi răpeşte traiul meu,
Îmbrăcând speranţă rece
Sunt un fel de Prometeu

Ce-şi dă inima ce bate
Sec, în pieptul dezvelit
Ca pe o ofrandă-n rate
Celei ce nu l-a iubit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!