Toate se sting
Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl așază peste orașe, croiește
Estuare și dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alții. Din sămânța mirositoare
Se înalță vietăți, împânzesc câmpul,
Oceanul și cerul. Carne și pene, oase și ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-și gheara în stâncă. Clipa arde,
Își lasă cenușa ei orbitoare, se primenește,
Din putreziciune crește lotusul uriaș, forța lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineața, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ține moartea la depărtare,
Apoi se oprește; cade în gol, în abisul
Negru și rece.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
- poezii despre vânt
- poezii despre stânci
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre oraș
- poezii despre ocean
- poezii despre nisip
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.