Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi,
În subducţie erup vulcanii lavă îngheţată,
Muşchii faciali sunt bombardaţi telemetric
Din gheizere de suferinţă în sânge scăldată.

Nemărginirea crudă a ecoului bacteriei ascunse
În pudra timpului surd, arid, depus extremofil,
Mişună mojarele oaselor noastre, cratere sărate,
Normalizând vama bătrâneţii în trup de copil.

Sunt propriul cuceritor, sunt conchistadorul,
Ascuns în bucurii, în lacrimi, în multe dureri
Şi-n esenţa tuturor lucrurilor nu m-am dat bătut,
Haos şi perfecţiune sunt pentru mine unic mister.

Îmi port şansa pe şina nopţii către abstracta ziuă,
Pe fiecare faţă soarele-i opac în haosul blajin,
Iubita mea din inimă-ţi trimit codul descifrării –
Cheia sărutului botezat de Marele Destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!